Apelurile tale, ordonate. Rapoartele, gata. Înregistrarea, la un click.
Asterisk scrie tot, dar nu îți dă decât date brute și un tabel. Call Detailed Reports îți dă lista de apeluri pe care chiar o poți citi, rapoartele deja calculate peste ea și înregistrarea fiecărui apel chiar acolo, în același rând — fără să intri pe centrală.
Compatibil cu
centraletelefonice.ro
FreePBX
VitalPBX
FusionPBX
Asterisk
FreeSWITCH
Issabel
Yeastar
3CX
Cisco
Grandstream
Sangoma
Mitel
Elastix
Xorcom … și practic orice PBX compatibil SIP standard.
Ce ai azi pe Asterisk
Un tabel de CDR în panoul centralei: coloane brute, filtre puține, nimic calculat. Iar înregistrările stau undeva pe disc, în foldere după dată, cu nume care conțin identificatorul apelului. Ca să asculți o discuție de acum trei zile, ori intri pe server, ori rogi pe cineva să intre pentru tine.
Ce primești
Lista completă a apelurilor, cu filtre pe interval, direcție, interior și număr, coloane care se înțeleg din prima și export. Peste ea, rapoartele deja calculate. Iar lângă fiecare apel, butonul de redare: înregistrarea vine de pe centrala ta în mai puțin de o secundă, fără să atingi nimic pe server.
Trei lucruri într-un singur ecran, plus exportul
Lista, rapoartele și sunetul stau împreună. Asta e diferența — nu o funcție în plus, ci faptul că nu mai umbli în trei locuri.
O listă pe care o poți da unui om
Fiecare apel cu cine a sunat, pe ce număr al tău a intrat, cine l-a preluat, cât a așteptat, cât s-a vorbit și de ce s-a închis. Filtre pe interval, direcție, interior și număr — găsești un apel anume în câteva secunde, nu în Excel.
Înregistrarea, în același rând
Apeși redare pe apelul din listă și se aude. Înregistrarea e adusă de pe centrala ta la cerere, de obicei sub o secundă. Nu intri pe server, nu cauți foldere după dată, nu ceri nimănui nimic.
Rapoartele, deja calculate
Rata de răspuns, orele și zilele aglomerate, nivelul de serviciu pe cozi, abandonurile, clasamentele pe interior. Nu le construiești tu din listă — le găsești făcute, cu comparație față de perioada anterioară.
Două exporturi, pentru două întrebări
Apelurile unul câte unul, exact cum le vezi pe ecran, cu aceleași filtre. Sau rapoartele ca cifre, într-un singur fișier cu toată perioada. Prima variantă e pentru un caz anume, a doua pentru ședința de luni.
Ce găsești înăuntru
Un jurnal care răspunde la întrebări de client și un tablou de bord care răspunde la întrebări de manager.
Jurnalul apelurilor
Toate apelurile — primite, date și interne — cu filtre pe interval, direcție, interior și număr. Data și ora, cine a sunat, pe ce număr a intrat, cine a preluat, durata totală, vorbirea efectivă, așteptarea și motivul închiderii.
Redare direct din listă
Buton de redare pe fiecare rând. Înregistrarea se aduce de pe centrala ta la apăsare și pornește singură. Nu ținem o arhivă la noi: redăm ce există la tine, iar dacă fișierul a fost deja șters pe centrală îți spunem asta pe față.
Tablou de bord cu interval
Total apeluri, preluate, pierdute, rata de răspuns, durata medie de vorbire și timpul mediu de așteptare — toate cu comparație față de perioada anterioară, plus trendul zilnic și distribuția primite / date / interne.
Harta orelor aglomerate
Oră × zi a săptămânii, plus cea mai aglomerată zi cu totalul lângă medie. Pe zece zile intră două luni și o singură duminică — media spune adevărul, totalul brut minte. Harta se desenează doar când perioada are destule apeluri.
Cozi: nivel de serviciu și abandonuri
Câte apeluri au primit răspuns în cel mult X secunde, pe fiecare coadă, cu X ales de tine. Plus la câte secunde de așteptare închid cei fără răbdare și în ce ore coada nu mai face față — din jurnalul pe care centrala îl scrie singură.
Pe interior: preluate și ratate
Două clasamente, nu unul. Cine preia cele mai multe apeluri și cât vorbește, dar și pe lângă cine trec cele mai multe — un coleg cu 40 de apeluri din care ratează 30 nu apare niciodată într-un top după volum.
Cum ajunge pe ecranul tău
Trei pași, o singură dată. Pe urmă merge singur.
Instalezi agentul pe centrală
O comandă, două-trei minute. Agentul pornește conexiunea dinspre centrala ta spre noi — nu deschizi niciun port și nu expui nimic pe internet.
Agentul citește ce a scris Asterisk
Strict pe citire: evidența apelurilor și jurnalul de cozi. Nu schimbă dialplanul, nu adaugă tabele, nu se atinge de înregistrările native și nu intră în panoul tău.
Deschizi tabloul de bord
Rapoartele sunt gata calculate. Alegi intervalul, citești răspunsul, descarci ce ai nevoie.
Pe ce centrale merge
Rapoartele se nasc din datele Asterisk, nu din panoul de deasupra. Panoul contează doar pentru felul în care ajungem la ele.
Asterisk
Motorul care scrie datele. Tot ce citim — evidența apelurilor și jurnalul de cozi — e al Asterisk, nu al interfeței din fața lui. De aceea rapoartele nu depind de ce panou ai ales.
Distribuțiile cu panou
FreePBX, VitalPBX, centraletelefonice.ro PBX, Issabel, PBXact, Elastix — toate sunt Asterisk cu o interfață deasupra, și scriu aceleași tabele. Astăzi pornim automat pe FreePBX și pe centraletelefonice.ro PBX; pe restul ne spui ce ai și verificăm.
Centrale custom
Un Asterisk instalat manual, cu structuri proprii de date, sau o centrală custom. Le potrivim noi — spune-ne ce ai și ne uităm cum ajungem la evidența apelurilor.
☎️ Ai altă centrală?
Dacă rulezi Asterisk sub orice formă, datele există deja — rămâne doar cum ajungem la ele. Iar dacă ai cu totul altceva, spune-ne: platformele pe care le suportăm azi au intrat pe listă exact așa, pentru că a cerut cineva.
Cât costă
Fără taxă de instalare, fără contract pe termen lung. Agentul și PBX Reports rămân gratuite.
Vezi ce e inclus →Întrebări frecvente
Cu ce e mai bun decât ce am deja în panoul centralei?
Ce înseamnă „timp de așteptare” și de ce nu se adună cu durata?
De ce numărul de apeluri ratate e mai mic decât cel din centrală?
Pot să-i dau unui coleg acces doar la apelurile lui?
Pot asculta înregistrarea unui apel?
Merge pe orice Asterisk, sau doar pe FreePBX?
Se instalează ceva pe centrală? Trebuie să deschid porturi?
Ce date pleacă de pe centrala mea?
Care e diferența față de Smart Missed Calls?
Cât costă?
💡 Ai o idee de funcționalitate sau integrare?
Ajută-ne să construim produsul ideal pentru afacerea ta.
📬 Rămâi la curent
Abonează-te la newsletter-ul PBXTools și află primul când lansăm funcționalități noi.
Toate apelurile centralei tale, într-un singur loc
Lista, rapoartele și înregistrările, fără să mai intre nimeni pe server. Spune-ne ce centrală folosești și îl pornim.
Activează Call Detailed Reports